Sesiunea din Ianuarie..

Holly shit is it cold outside!
Si cand e frig afara, se recomanda o doza serioasa de stat in casa pentru invatat si mers la examene. Doar vrem sa ajungem in viitor business men(sau women, incerc sa nu fac discrimare doar pentru ca pot) si notele mari obtinute in urma tocirii la majoritatea materilor inutile sigur ne vor ajuta !Sper ca ati detectat sarcasmul in randurile anterioare, pentru binele vostru. Daca da, mui bien, daca nu..si mai bine!(See what I did there? :D )
Si continuand cu obsesia de azi si anume, sesiunea de iarna, cine nu doreste sa aibe parte de examene “incantatoare” cu profesoare pe masura? In special in luna ianuarie, cand temperaturile scad atat de mult sub 0 grade de iti ingheata saliva in gura. Dar, fiecare student a trecut pe acolo si vor mai fi foarte multi care vor trece prin aceeasi treaba.
Pentru asa ceva, te pregatesti. Dar nimic, absolut nimic nu te poate pregati pentru un examen intr-o sala din cladirea veche a ASE-ului! Era mult mai frig decat afara si nici nu am indraznit sa imi dau macar fularul jos de teama ca voi deveni un turture urias si nu ma pot uita in stanga sau dreapta ca sa “ma inspir” de la colegii mei. Cum spune legea lui Murphy, daca ceva e sa mearga prost, va merge. And it did!
Ah, viata de student..examene date in amfiteatre ce seamana cu un iglu. Pur si simplu, incantator!

MM

Nu stiu ce mi-a venit sa bag in seara asta, asa, ad hoc si spontan, un “mini Michael Moore marathon”. Poate inconstient influentat de ce se petrece in tara de aproape trei saptamani, nu stiu. Si dupa ce m-am uitat, pe rand, la Fahrenheit 9/11, la Bowling for Columbine si la Slacker Uprising, totaling almost six hours, am stat un moment in liniste si am tras o linie si am incercat sa ma gandesc ce moment din tot ce am vazut m-a impresionat cel mai tare. You know, that thing in the back of the mind that unconsciously bugs you long after the movie is done. Instant, raspunsul a fost un moment din Bowling for Columbine, mai exact raspunsul lui Marylin Manson la o intrebare. If you remember, post BfC, a fost de-a dreptul crucificat de mass-media americana pentru ca vezi doamne cei doi liceeni ce au provocat masacrul ascultau Marylin. Intrebat fiind ce le-ar fi spuns celor din Columbine, Marylin a dat un raspuns complet neasteptat si care pe mine m-a miscat enorm :

And it just reminded me that all the wars, ever, all of our conflicts, all of our hatred, comes from a deep lack of communication, of understanding, of not knowing each other and refusing to get to know each other and therefor living in fear. We antagonize what is different, we prefer the comfort of our own beliefs instead of trying to open our mind to other opinions and points of view. At the end of the day, what each and every one of us wants is to be heard, listened and understood.

Her Winter Storm

Stiu, stiu, cu intarziere… dar m-au obsedat multe zilele astea… but still, let’s take it one obsession at a time.

Cristalele de gheata s-au aliniat si apexul crvatului de saptamana trecuta a coincis cu concertul Tarjei. Pe o vreme de sa nu dai o bacterie afara, vreo trei mii de oameni (am estimat eu asa din ochi) au venit la Sala Palatului sa se bucure de prezenta uneia dintre cele mai bune voci feminine la ora actuala (si ever.) Notabil de mentionat este ca Tarja se afla pentru a patra oara in Bucuresti (doua cu Nightwish, doua solo), si am pierdut-sirul-a-cata-oara in Romania, si asta nu-i putin.

Opening acts. #1 – Scala Mercalli. Cand am ajuns eu pe la 8 deja cantau. Slabut. Very noisy, solistul se credea Dickinson 2.0, not impressed. #2 – Sylpheed. I actually liked them. First time I’ve ever heard female growls (solista) – si ii ieseau mai bine decat multor tipi din zona death metal. Altminteri vocea “de cantat” average. Remarcabila inaltimea domnisoarei – as putea scrie vreo doua pagini numai despre asta – let’s just say ca era cu cel putin un cap mai mare decat oricine altcineva de pe scena.

Si dupa ce au terminat sus-mentionatii (destul de repede, la 20.30 erau gata), a urmat juma’ de ora de pauza si muzica pusa la winamp, half of it U2 (?). Mi s-a parut cam aiurea, but meh. Publicul astepta cuminte. Intre timp baietii montau scena, au urcat o panza imensa cu chipul Tarjei. Cand in fine ea a aparut in persoana, a cantat prima piesa (Anteroom of Death daca nu ma insel) din spatele panzei si nu se vedea decat ca o umbra, dar se vedea ca poarta o masca – reusit efectul per total. Ne-a salutat in romana :D Da stiu, si ne place de fiecare data. Si nu doar “Buna seara, Bucuresti”, ci si “ma bucur ca sunt aici” – cu o pronuntie foarte reusita. A dat-o apoi pe engleza si pe ce stie ea mai bine sa faca – singing wonderful music.

Am remarcat ca instrument aparte, pe langa clasicele chitari/clape/tobe, si un violoncel. Playlist-ul a fost LUNG, se anuntase ca o sa cante 19 piese – nu le-am numarat, but they sure were a lot, a cantat aproape doua ore cu totul. A avut piese mai vechi si piese mai noi, de la My Winter Storm (pe care ne-a dedicat-o) pana la In for a Kill. A avut piese full force si piese acustice. A avut piese din perioada Nightwish – Bless the Child si Phantom of the Opera A avut o bucata cantata de ea la pian (deh, cu Holopainen langa nu prea avea loc sa se remarce la clape) – apare un pian pe scena and she’s like “I found this backstage and thought ‘What the hell, I’ll give it a try!’” :P Si intr-adevar a cantat una dintre cele mai ireal de frumoase bucati pe care le-am auzit vreodata.

Alte faze notabile : drum solo – foarte tare. Apoi au bagat french cancan pe fundal :D si sa-l vezi pe baterist rupand tobele in ritm de cancan. La un moment dat incepuse la clapa Tocata si Fuga in Re minor (clasic), si dupa vreo 20-30 de secunde a trecut pe nesimtite in The Phantom of the Opera :D Tare eram curios cine o sa joace rolul masculin si tare m-am bucurat vazand ca a fost Bogdan Bradu (pe care-l vazusem cu nici doua saptamani inainte alaturi de Marfar in Jukebox in concert tribute Queen – which was awesome) – cred eu singura voce masculina pe care o avem la ora actuala capabila sa indeplineasca acel rol – si l-a indeplinit cu prisosinta.

Evident, ca orice diva, si-a schimbat costumatia de vreo trei ori. As always she had stunning outfits, simple si elegante. M-a impresionat prin vivacitate si veselie, neasteptate si nemascate. She actually enjoyed herself. Publicul a fost minunat si entuziast, as always. Pe parcursul ultimei piese din bis a luat la mana tot primul rand si a strans mana fiecarei persoane – which again i thought was an awesome gesture. Ne-a zis “multumesc” pe parcursul serii de atatea ori ca am pierdut sirul. Si nu in ultimul rand, la final a mentionat ca o sa inceapa in curand lucrul la un nou album (infirmand astfel zvonurile care ziceau ca se va retrage cinci ani) si ca va reveni sigur dupa asta la noi. Si o cred, si abia astept.

Cine ma stie, stie ca Nightwish sunt de departe cea mai puternica si longeviva obsesie a mea. Iar Tarja ramane the original ice queen, the snow diva, the angel goddess, the one and only. Furtuna de afara parca a fost la comanda, parca vestea venirea valkyriei. Viscol vesnic. That’s why I’m saying that it was Her winter storm. Tarja este unica. Vocea ei este cea care a reusit la un moment dat sa-mi provoace cel mai intens moment din bucurie de viata mea. N-am cuvinte sa descriu ce concert frumos si reusit a fost. You had to be there si, ca s-o citez tot pe Tarja, “you would have loved it.”

click for the moon

sunt zile bune si zile mai putin bune din punct de vedere muzical.
sunt zile in care ma complac in vechi_hituri( asa cum bine zice andries) si zile in care devorez tot ce gasesc.
acum, cautandu-l pe acest domn Like Rolling Thunder by The Pavestones
si tot cautand, am dat de o spartura prin zidul gardului viu al labirintului :
“Ian Hodgson e un arhitect care-şi plantează imposibilele şi seducătoarele clădiri cu susul în jos. E un desenator care-şi salvează personajele de stricteţea şi limitările contururilor. E un muzician pentru care muzica, parodică şi sinistră, serioasă şi eterată, nostalgică şi atemporală, în acelaşi timp, devine un puzzle care se ordonează şi se reordonează fără încetare.” ( Luna Park by Paul Breazu ).

hmm..today is a good day for science after all :D
site-ul roz moz psihedelic, ritmurile usor obsedante, la granita dintre nebunie,stare de veghe si crepuscul, totul imi induce o senzatie de spectacol suprarealist al carui singur spectator sunt eu.

http://blankworkshop.co.uk/page13.htm

Summer #3

I have been accused by V of going… soft. Of becoming too… mellow. You know, that all my recent obsessions were only good for putting babies to sleep. Ia de-aici frate. Tin tabu’ deschis in FF de doua luni si tot nu ma indur sa-l inchid desi am ascultat-o de zeci de ori. The recipe is simple : two parts Children of Bodom, one part Antonio Vivaldi, and three minutes pure awesomeness. Shaken, not stirred. Enjoy.

I hate mondays..

Si nu sunt singurul. Nu ma refer la faptul ca, din pacate, a trecut weekend-ul, petrecerile s-au dus si ele si ca fiecare dintre noi fie se va duce la facultate unde va da de profesorul “preferat” sau de seful mult iubit, pentru cei cu un loc de munca.

Pot trece peste asa ceva, nu ma deranjeaza ca mai am de predat 2 proiecte, 2 teste si un partial, toate in aceeasi saptamana. Evident, inainte de sesiune, ca sa nu ne plictisim!(sarcasm). De ce sa nu stam in casa, la caldura, unde putem face proiectele, doar cand luam pauza de la facebook, twitter si 9gag. De ce sa ne bucuram de centimetrul de zapada care s-a asternut peste Bucuresti, ca sa ne simtim din nou tineri si lipsiti de griji? Dar oricum, nu cred ca generatia curenta stie cum sa se mai bucure de copilarie. Nu ne mai putem lipsi cu una, cu doua de gadget-urile noastre foarte dragi sufletului nostru. Doar e prima zapada pe acest an si 70% vorbesc pe facebook ca afara ninge, in timp ce 30% chiar se duc afara. Bine, la protest, fiecare cu ce il doare.

Nu, nu ma deranjeaza nici viitoarea sesiune, generatia curenta si lipsa lor generala de orice activitate care implica cuvantul “outside” luni. Ele ma deranjeaza de marti incolo doar :D .

Defapt, cred ca incepe duminica seara cand ma bag in pat si simt toate arcurile si injur de mama focului, iar luni dimineata nu ma pot dezlipi de el. Deodata, totul e atat de cald si bine sub patura, de parca peste noapte mi-a fost trimis un pat de la zei si la care nu pot renuntat asa usor. Aud alarma si cu toate astea, simt de parca as fi incatusat si oricat de mult as incerca sa evadez, nu pot! Tot incerc dar din pacate, i’m not a morning person. And also, I hate mondays :D .

Poza asta cred ca exemplica exact ce simt. Ce simtim cu totii luni dimineata..

Oamenii si telefoanele lor

Stim cu totii ca daca nu ai un telefon mobil esti practic considerat un neanderthal, in special in societatea noastra, care pune mai mult pret pe aspect si cantitate decat pe esenta si calitate. Majoritatea populatiei, cel putin oamenii care “se respecta”, au un smartphone care este capabil sa faca aproape orice, mai putin sa iti pregateasca micul dejun. Dar expertii deja incep pregatirile in acest domeniu ! Tin sa mentionez ca singurul telefon care ramane la fel de popular precum Iphone, Blackberry si Samsung Galaxy, este Nokia 3310 si asta doar pentru ca apare in posturi pe 9gag ca fiind indestructibil, alaturi de inegalabilul Chuck Norris.

Dar sa nu divagam de la subiect prea mult si sa ne mentinem concentrati la cate o obsesie zilnica per post. Asadar, daca avem parte de asemenea telefoane performante, de ce nu putem avea si astfel de oameni performanti? Sau macar ceva mai realist, oameni care sa raspunda la telefon cand sunt sunati ! Ma obsedeaza(si in acelasi timp irita) oamenii care isi lasa telefonul pe unde apuca, vad un apel ratat, isi zic minte “lasa, ca sun eu sigur mai incolo” si nu suna. Facem exceptie de la pitipoancele si cocalarii care suna din 5 in 5 minute doar ca sa se simta importanti si ca ar fi contribuit cu ceva la societate, dar sunt complet irelevanti. Mi se pare de bun simt ca atunci cand vezi ca ai un apel ratat, indiferent de ce ora este cand il vezi, sa suni si sa vezi ce a dorit persoana respectiva cu tine, chiar daca nu mai ai cum sa ajuti atunci. Arata o doza minima de respect si de bun simt fata de apelant.

Nu inchei articolul pana nu multumesc domnului Vlad Ionita, Art Director at AdviceStudents, cel care mi-a dat aceasta idee astazi, in timp ce savuram un super-sandwich de la Dristor si vizionam Family Guy.  Si nu uitati, answer your f***ing phone!

Beyond, beyond

“Intr-o lume care-i toata de vanzare”, dupa cum cantau Bosquito, intr-un peisaj muzical foarte tumultos si tulburat, am simtit Leafblade ca pe o gura de aer proaspat. I-am descoperit recent, din pacate insa dupa ce au concertat in Romania (si sincer sper sa revina, urmatorul concert nu-l mai ratez.)
Albumul lor se asculta intr-o zi insorita, cu ochii inchisi si fereastra deschisa. The roots and the stones e preferata mea si are mari sanse sa ajunga pe playlist-ul din iPod (unde n-am mai adaugat o piesa noua de vreo trei luni.) Enjoy.