Rammstein

Un lucru au pana acum in comun vechea locuinta cu noua locuinta : vecinul de deasupra are o pasiuna necenzurata pentru bormasini. Pasiune, desigur, combinata cu un program de trezire pseudo-matinal si cu o pofta de viata nemasurata.

Concluzia e ca de pe la opt dimineata incepe un concert simfonic de exceptie, simfonia a paisprezecea, “Husqvarna”. (da, stiu ca aia sunt cu drujbele, same noise.) Asa ca de ce sa fim mai prejos… ce poate acoperi mai bine zgomotul decat un album dublu Rammstein la blana :)

Rammstein ma obsedeaza de mult. Intreg fenomenul. Am un mare respect pentru ei (chestie mai rara la mine) si ii consider printre cei mai inteligenti din sfera muzicala. In primul rand se vede la versuri ; si imi pare rau ca most of the world nu are suficiente cunostinte de germana sa inteleaga double si triple entendre-urile versurilor lor; se joaca efectiv cu cuvintele si lasa loc de multiple interpretari, toate reusite din punct de vedere stilistic. Temele abordate sunt “pe muchie de cutit”, la limita, they’re constantly pushing the boundaries, fara a degenera mai mult decat e cazul; provoaca, fara a instiga. In al doilea rand, muzica; culmea, desi sunt suficient de heavy, pe ei spre deosebire de 99% din celelalte trupe de gen nu-i percep ca “noise”. (I am not an angry teenager anymore, ce ascult in mod curent s-a domolit mult in ultimii ani – si se vede si in obsesiile mele; I can’t do heavy or trash anymore, it just doesn’t appeal to me, I feel it as “noise”; dar Rammstein face exceptie.) Sunt prea melodici, prea inteligenti si prea complecsi pentru a ma limita la a auzi doar chitarile suparate pe alocuri. Nu e ura, e descarcare, e un release de energie negativa uneori, dar nu intr-un mod distructiv; e o atingere a unor subiecte delicate uneori, dar e curaj, nu – asa cum am spus mai sus – instigare. Nu in ultimul rand, show-urile lor senzationale, despre care as putea vorbi pagini intregi; n-am sa uit cat de bestial a fost cand au venit in Romania ; si atunci, si in alte concerte de-ale lor pe care le-am vazut pe net, se remarca usor o energie debordanta, nemascata, sincera ; sunt entertainers through and through. Sunt sinceri in energia lor, in “taria” lor specific germanica (ajuta si limba), in inteligenta lor. Si ca punct final, faptul ca au acelasi line-up, fara plecari sau veniri, de aproape douazeci de ani, spune mai mult despre ei decat tot ce am scris pana acum.

Hai sa fie de corason, din corason. De pre-Dragobete si post-VD. Very, very nice remix. Enjoy.

R.I.P. Whitney

By now the whole internet knows. Whitney Houston is dead.

(Deja aici imi vine sa bag Another one bites the dust. Keep it together, Andu.)

N-as putea spune ca am fost un fan. I knew her songs, but I can’t say that I was in her demographic, that I had her albums etc. No, I can’t say I listened to Whitney periodically. But I respected the shit out of her. Avea o voce care te ingenunchea, fie by its power alone, fie because you were in awe. O asemenea forta vocala intr-un trupusor de femeie, ceva ce multi ani de zile (pana poate la Lara Fabian) n-am mai vazut dupa ea. Una dintre putinii artisti capabili, efectiv, sa se joace cu vocea. O sa vedeti in clipul de mai jos.

Da, ma obsedeaza sincer cand cate o persoana… sa-i zicem celebra, fie ca e din lumea muzicii, fie din cea a filmului, fie din lumea stand-upului, o persoana cu care m-am “nascut si crescut”, cu care m-am obisnuit “sa fie acolo”, moare. In ziua cand a murit MJ am stat juma’ de zi pe toate site-urile de stiri, acomodandu-ma cu idea.

Mare, mare pacat de Whitney. Ce-o fi gasit la Bobby Brown, nu stiu. Most people argue that it was him that pushed her on the slippery slope that eventually led to her death – and I tend to share that opinion – although who knows what problems/issues she might have had. Still, n-avea decat 48 de ani… pacat.

Pe twitter acum hashtag-ul cu care sunt marcate tweeturile legate de moartea ei este #IWillAlwaysLoveYou. Mi se pare si normal. Varianta ei (originala apartinandu-i lui Dolly Parton) a spart la vremea respectiva o tona de recorduri, prea multe pentru a le mentiona aici, prea putine pentru valoarea muzicala a lui Whitney. The world will always love you, Whitney Houston. R.I.P.